Consiliul Judeţean Neamţ pregăteşte investiţii pentru a îmbunătăţi asistenţa oferită copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi.
În perioada următoare va fi extins Centrul de Recuperare a Copilului cu Dizabilităţi Piatra-Neamţ.
Preşedintele Consiliului Județean Ionel Arsene a declarat că scopul proiectului este de a asigura spaţii suficiente pentru copiii cu dizabilităţi din sistemul de protecţie, care ajung la 18 ani şi trebuie să părăsească instituţiile statului.
„Este necesar să construim o casă de tip familial, iar o clădire care există deja în vecinătatea Centrului va fi reabilitată.
La finalizarea acestor 2 investiţii vor fi mutaţi în noile spaţii copiii cu dizabilităţi care ajung la vârsta majoratului şi trebuie să părăsească sistemul de protecţie a minorilor” a adăugat el.
Administrația județeană mai are în plan să realizeze şi 2 locuinţe protejate, în care să locuiască adulţi cu dizabilităţi.