Image default
Iași

Cetăţeni din Bangladesh, opriţi la frontieră în județul Iași, din drumul spre Italia

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni acţionând în baza unor informaţii, ca urmare a bunei cooperări cu poliţiştii de frontieră din Republica Moldova, în zona de responsabilitate comună, au identificat şi reţinut patru cetățeni din Bangladesh care au încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut cu o barcă, cu scopul de a ajunge în Italia.

În data de 10 august a.c., în jurul orei 15.35, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice desfăşurată în zona de competenţă, au descoperit patru cetățeni străini, care se deplasau spre interiorul țării, dinspre malul râului Prut spre localitatea de frontieră Zberoaia, județul Iași.

Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi identificarea persoanelor, care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, deoarece nu aveau documente de identitate asupra lor.

În urma verificărilor efectuate, împreună cu poliţiştii de frontieră din Republica Moldova, colegii noștri au stabilit că aceștia sunt cetățeni din Bangladesh trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, beneficiari ai unei forme de protecţie în R. Moldova

La cercetări, tinerii au declarat că au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci, au încercat să intre ilegal în România cu intenția de a ajunge în Italia.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrarea în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie, persoanele au fost preluate de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

  Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate