Image default
Botosani

Cererile unice de plată aferente Campaniei 2020 pot fi depuse până pe 15 iunie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean  Botoșani  readuce în atenția persoanelor fizice sau juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale că, până pe data de 15 iunie 2020, se pot depune, prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicaţii), cererile unice de plată aferente Campaniei 2020, beneficiind astfel de sprijin financiar din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanțarea acordată prin instituția noastră, Centrul Județean Botoșani continuă să ofere informații esențiale care să vină în sprijinul potențialilor solicitanți de sprijin financiar și să îi familiarizeze cu metodologia de lucru aplicată în perioada de alertă.

Astfel, reamintim că adeverințele care atestă utilizarea terenului conform înscrisurilor din registrul agricol, eliberate de Primării sunt transmise la Centrul Județean sau Centrul Local electronic, prin mijloacele de comunicații existente (pe e-mail scanat sau alte mijloace) în baza listei cu beneficiarii pentru care e necesară adeverința înaintată de APIA. Precizăm că instituția noastră acționează strict în baza OMADR 89/2020 și nu este responsabilă pentru legalitatea și valabilitatea documentelor emise de autoritățile locale sau întârzierea în emiterea acestora.

Dată fiind importanța adeverinței în asigurarea completitudinii cererilor de plată unice pe suprafață, reluăm apelul la colaborare instituțională adresat Primăriilor și ne bazăm pe sprijinul autorităților locale în eliberarea documentelor în timp util.

În același sens, atenționăm beneficiarii de sprijin financiar că întârzierea în depunerea cererilor unice de plată și accesarea concomitentă a aplicației IPA Online de un număr mare de utilizatori în ultimile zile ale Campaniei 2020 poate conduce la timpi mai mari de răspuns ai aplicației sau chiar unele erori de funcționare.

În dorința de a evita supraîncărcarea sistemului informatic IPA Online și de a asigura un flux normal de lucru spre finalul perioadei de depunere, potențialii beneficiari sunt rugați să respecte data și ora comunicate de la nivelul Centrului Județean și Centrelor Locale APIA și să contacteze responsabilul de dosar la numărul de telefon menționat.

Până la data de 2 iunie 2020, un număr de aproximativ 28.000 solicitanți au depus cereri unice de plată din care 22.489 online, 430 dintre acestea fiind înregistrate în zilele de sărbătoare legală din acest week-end.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate