Image default
Iași

Câte sancțiuni au fost date la nivelul municipiului Iași în perioada 19-23 octombrie

În perioada 19-23 octombrie, jandarmii ieșeni au desfășurat activități pentru asigurarea ordinii publice și punerea în aplicare a măsurilor stabilite, pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS Cov2, alături de celelalte structuri M.A.I. – Poliție și Poliție de Frontieră, sub coordonarea Instituției Prefectului.

Pe timpul activităților desfășurate în teren au fost aplicate un număr de 213 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 40.400 lei. Dintre acestea un număr de 119 sancțiuni au fost date pentru nerespectarea măsurii privind portului mijloacelor de protecție individuală.

Joi, 22 octombrie, în mun. Iași două persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 700 lei, pentru că nu purtau mască și au refuzat, inițial, să se legitimeze. Persoanele în cauză se aflau într-o stație de autobuz, unde erau mai mulți cetățeni care respectau regulile de protecție sanitară.

Vineri, 23 octombrie, în jurul orei 01.00, jandarmii au intervenit la un bloc din Iași, unde un bărbat tulbura liniștea publică prin ascultarea muzicii la intensitate mare, iar în momentul în care un vecin i-a solicitat să dea muzica mai încet, a început să profereze injurii și expresii jignitoare la adresa vecinului. S-a intervenit pentru restabilirea ordinii, persoana în cauză fiind sancționată cu amendă în valoare de 2500 lei.

Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor să respecte regulile privind distanțarea fizică și măsurile de autoprotecție sanitară, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate