• Acasa
  • Iași
  • Bugetul local 2020: Ce solicitări au avut ieșenii în cadrul celor șase întâlniri cu primarul Mihai Chirica
Iași Slider Iasi

Bugetul local 2020: Ce solicitări au avut ieșenii în cadrul celor șase întâlniri cu primarul Mihai Chirica

Proiectul bugetului local al Municipiului Iași a fost dezbătut în ședințe publice la care ieșenii au participat în număr foarte mare. Astfel, și-au expus problemele, sugestiile și proiectele. Cele șase întâlniri pe care primarul Mihai Chirica, împreună cu reprezentanții direcțiilor și societăților comerciale municipale, le-au avut cu cetățenii s-au desfășurat în perioada 6 – 12 februarie 2020 la Palatul Roznovanu (două consultări), Liceul Teoretic „Miron Costin” din cartierul Alexandru cel Bun, Ateneul Național din Tătărași, Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Păcurari și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din zona Podu Roș – Cantemir.

Printre solicitările ieșenilor care au fost preluate de municipalitate se numără: inițierea unui program de izolare termică a blocurilor, reparația conductelor de canalizare dintre străzile Stejar și Ion Creangă, rezolvarea problemelor de la asociațiile de proprietari de la blocurile B3-B8 din cartierul Green Park, crearea unui acces în spatele zonei Flux, finalizarea pavării zonei Oancea, continuarea iluminatului public pe strada Trei Fântâni și mutarea camerelor de audiere din Secția I de Poliție.

La capitolul infrastructură rutieră, ieșenii au solicitat includerea în programul de modernizare a străzilor Prof. I. Simionescu, Prof. Petru Cujbă, Ion Roată, Păcureți, Movila Păcureți, Rediu, stradela Păcureți, Fântânilor, Camil Ressu, Ciric, fundac Olari, fundac Ursulea și străzile din jurul cimitirului Buna Vestire. Pe strada Luca Arbore, pentru care s-a solicitat intervenția municipalității, au fost demarate deja lucrările de modernizare, în cadrul unui contract care include și străzile Viticultori, I. I. Mironescu, Roşcani, Ţicăul de Jos, Timpului, Șt. O. Iosif şi Dochia, precum şi supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu.

În cadrul dezbaterii publice de miercuri, 12 februarie, primarul Mihai Chirica a anunțat că va propune Consiliului Local creșterea de aproape 10 ori a fondului pentru burse școlare, astfel încât aproximativ 30% dintre elevii ieșeni vor beneficia de burse de diverse tipuri.

Propuneri la centrele de cartier din Iași

Pe de altă parte, la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la cele cinci centre de cartier au fost înregistrate, în total, 6.090 propuneri, din care: infrastructură – 1.586 (lărgire, reabilitare bulevarde, străzi principale – 223, asfaltare, reabilitare străzi din cartiere – 716, amenajare, reabilitare trotuare, străzi, alei – 499, realizare treceri supra- și subterane – 148), transport public – 633 (modernizare cale rulare tramvai – 199, achiziționare mijloace de transport noi și modernizarea celor existente – 200, diverse – 234), fluidizarea traficului – 266, locuri de parcare – 519, locuințe (construire locuințe, expertizare și consolidare imobile, reabilitare termică, seismică și expertizare blocuri) – 174, salubritate și mobilier urban – 401, spații verzi și locuri de joacă – 602, ordine și siguranță publică – 262, diverse investiții – 1.221 (sănătate – 233, mediu – 148, educație, cultură, culte – 408, social – 193, sport – 206, turism – 33), rețele edilitare – 192, altele – 232.

Am parcurs un moment important din viața orașului prin dezbaterea publică a bugetului local pe anul 2020. Sloganul acestei dezbateri a fost «Transparență totală!». Am dorit ca toți cetățenii municipiului Iași să cunoască felul în care sunt cheltuiți banii publici, să poată spune care sunt problemele lor, care le sunt ideile și proiectele. După șase ședințe publice putem spune că am reușit să organizăm o dezbatere pragmatică pe problemele reale ale ieșenilor. Le mulțumesc tuturor ieșenilor care au participat la ședințe, precum și celor care ne-au transmis propunerile lor atât prin intermediul chestionarelor, cât și online”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Alte 1.809 propuneri au fost primit prin intermediul chestionarelor completate online, acestea acoperind aceeași problematică precum cele clasice.

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate