Image default
Iași

BCU îl omagiază, la cei 170 de ani de la naștere, pe Mihai Eminescu

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași  îl omagiază de Ziua Culturii Naționale, la cei 170 de ani de la naștere, pe „poetul nepereche”. Astfel, începând cu data de 14 ianuarie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi poate fi vizitată expoziţia „O stea în reci nemărginiri – Eminescu 170”, realizată de Departamentul Colecţii speciale, prin care este omagiat „poetul nepereche” al literaturii române la cei 170 de ani de la naşterea sa.

Eminescu și-a depășit epoca și a schimbat totul în sfera poeziei, devenind un strălucit exponent al literaturii române și universale. Așa cum au spus-o exegeții operei poetului, Eminescu este valoarea absolută a culturii româneşti. Apărut în literatura secolului al 19-lea ca un meteor din alte lumi, Eminescu a creat într-un timp scurt o operă artistică cu nebănuite valențe, care, după mai bine de o sută de ani, nu a fost încă complet descifrată. Necunoscând terestrele hotare, creația sa a pătruns și în spațiul altor culturi prin traduceri. Primele traduceri în limbile germană, franceză și engleză sunt expuse astăzi alături de ediții bibliofile ale operei poetului. Preocuparea oamenilor de cultură, scriitori, traducători, ilustratori și tipografi de a contribui la editarea operei eminesciene este oglindită și de edițiile liliput ale poemului <<Luceafărul>> sau de reeditările ediției princeps care pot fi admirate de publicul larg în cadrul expoziției”, spun reprezentanții Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic. Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889).

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate