Image default
Iași

Aviz favorabil în comisiile Senatului pentru Programul ”Anghel Saligny”

Biroul permanent al Senatului a respins, luni, solicitarea preşedintelui Comisiei de buget-finanţe, Claudiu Mureşan, de prelungire cu o săptămână (29 septembrie) a termenului de depunere a raportului la OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, după ce Comisia de energie a acordat primul aviz favorabil, fără amendamente, actului normativ.

„PSD şi PNL au votat cot la cot să meargă pe repede înainte cu PNDL 3, în ciuda faptului că în Comisia de buget-finanţe, în urma analizei proiectului care a fost depus, au fost evidenţiate elemente ce aveau nevoie de mai multă informaţie. Sunt lucruri care scârţâie rău de tot în acest PNDL 3. (…) Nu avem niciun mecanism de control care să ne asigure că nu vom cădea în PNDL 1 sau 2 şi să avem aceleaşi abuzuri ale primarilor. Practic, astăzi, USL a spus primarilor în Biroul permanent: 10 miliarde de euro, pe repede înainte, îi veţi avea. Noi continuăm să susţinem că pentru dezvoltarea locală este nevoie de o bună gestiune a banului public şi asta nu se poate face decât printr-un program gândit, discutat în detaliu şi nu trecut prin Parlament precum gâsca prin apă după ce a trecut prin Guvern precum gâsca prin apă, ignorându-se toate observaţiile şi propunerile pe care USR PLUS le-a avut”, a afirmat liderul grupului USR PLUS, Radu Mihail, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

El a precizat că nu ar fi fost depăşit termenul de adoptare tacită a actului normativ – 5 octombrie, solicitarea fiind menită „să asigure timpul necesar pentru exprimarea tuturor punctelor de vedere şi primirea informaţiilor necesare din partea Guvernului”.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a explicat că senatorii USR PLUS vor depune amendamente în cadrul Comisiei pentru buget.

„Vrem ca aceşti bani să ajungă într-adevăr la autorităţile locale în proiecte care să facă o diferenţă în viaţa oamenilor şi nu să ajungă în buzunarele unor firme de partid cum de altfel s-a întâmplat. Suspiciunea noastră se bazează pe nişte fapte concrete, nu este o suspiciune din senin. Vrem să introducem un amendament prin care Guvernul să vină cu o actualizare a Strategiei fiscal-bugetare pe termen mediu şi să arate cum face loc pentru aceste 50 de miliarde de lei în Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu, pentru că acest lucru nu l-am văzut şi trebuie să înţelegem de unde vin banii, cum facem finanţarea, care este impactul asupra deficitului. Sunt lucruri foarte serioase care au fost tratate cu superficialitate. Mă bazez pe responsabilitatea parlamentarilor şi când vorbim de 50 de miliarde de lei pe care îi punem în pixul unui ministru trebuie să ne asigurăm că luăm toate măsurile pentru ca aceşti bani să nu fie risipiţi”, a adăugat Anca Dragu.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate