Image default
Botosani

AUDIO/ Mihaela Huncă, candidatul PRO ROMÂNIA la președinția Consiliului Județean: Pro România va trata cu prioritate domeniul social

Trebuie să avem grijă de cei care nu mai pot avea grijă de ei, iar Pro România va face acest lucru!
Mulți botoșăneni au nevoie de îngrijire și asistență socială. Pro România va trata cu prioritate domeniul social. Voi implementa la nivelul Consiliului Județean o serie de măsuri Pro Incluziune socială. A venit momentul să spunem adevărul pentru că numai așa vom soluționa problemele oamenilor! Judeţul Botoşani este unul dintre cele mai sărace din România. În special, este vorba de zona rurală, vorbesc de locuri în care mulţi oameni trăiesc din agricultura de subzistenţă sau mai rău, din munca cu ziua sau ceea ce le oferă statul. Tot mai mulţi ajung la sărăcie, locuind cu mulţi copii în case de chirpici care stau să cadă pe ei. Bătrânii, sunt peste tot în lume, mai expuşi riscului de sărăcie comparativ cu restul populaţiei. Trebuie să avem grijă de cei care nu mai pot avea grijă de ei. Voi trece de urgență la modernizarea centrelor de îngrijire și asistență socială din subordinea Consiliului Județean și, cu fonduri europene în parteneriat cu primăriile județului, vom înființa noi centre sociale pentru populația defavorizată. Vom crea oportunitățile și resursele necesare pentru ca și cei care sunt în nevoie să participe pe deplin la viața socială și culturală și să se bucure de un nivel de trai și bunăstare normal. Tot în parteneriat cu primăriile vom înființa centre de zi pentru copiii proveniți din familii defavorizate, centre unde aceștia să primească o masa caldă, să socializeze să se joace în cadru organizat. De asemenea , vom înființa un centru de intervenție rapidă pentru victimele violenței domestice. Cifrele ne arată că, din păcate, încă vorbim de un fenomen al abuzurilor domestice, îndreptate asupra femeilor, copiilor și chiar asupra bătrânilor. Trebuie să intervenim de urgență și Pro România va sprijini înființarea unui astfel de centru care să ofere adăpost, cazare și consiliere persoanelor agresate.
Numai solidari ne putem dezvolta și va trebui să luptăm în primul rând pentru combaterea sărăciei!

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate