Image default
Iași Noutăți

AUDIO. Focar de COVID-19 într-un spital din Iași. Zece asistente medicale au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus

Zece asistente medicale de la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași au fost diagnosticate cu Covid-19. Managerul spitalului, dr. Lucian Eva, a confirmat această informație.

Potrivit acestuia, focarul a pornit de la una dintre asistentele medicale care a revenit la muncă după o perioadă de 14 zile, personalul lucrând în această perioadă în ture. Cele zece asistente medicale nu au intrat în contact cu pacienţi COVID, acestea lucrând în sectorul cu pacienţi non-COVID.

Cu detalii vine dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași:

Asta demonstrează că lucrurile nu trebuie tratate cu prea multă relaxare. Acest virus există. Noi, în toată perioada de urgență, la nivelul spitalului am reușit să protejăm întreg personalul medical, dar și pacienții. Din păcate, nu putem să controlăm ce se întâmplă în exteriorul spitalului. Acest virus a apărut în rândul cadrelor noastre medicale din exteriorul spitalului, dar am reușit să îl depistăm la timp, personalul fiind testat tot timpul la intrarea în ture. E un accident regretabil. Din păcate, o asistentă medicală care a revenit în spital după 14 zile libere a fost depistată cu Covid-19. Noi lucrăm în ture de 14 zile, cu câteva zile înainte testăm personalul care reintră în ture. Aceste asistente lucrau în zona non-COVID, unde toți sunt testați și poartă mască de protecție, inclusiv cadrele medicale”, a declarat pentru VIVA FM dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

În momentul de față este în curs de desfășurare o anchetă epidemiologică.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate