Image default
Iași

Asociaţia Kasta Morrely împlinește 18 ani de activitate

Astăzi, 14 februarie, Asociația Kasta Morrely împlinește 18 ani de activitate. Astfel, Consiliul de Conducere al Asociatiei Kasta Morrely, autoritate internaţională în industriile creative, urează un călduros „La Mulţi Ani!” tuturor simpatizanţilor şi voluntarilor, colaboratorilor şi partenerilor cu viziune în dezvoltarea comunităţii care au înţeles şi susţinut misiunea organizaţiei de a promova internaţional comunitatea şi valorile incontestabile autohtone.

Mulţumim cu acest prilej tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice locale, naţionale şi internaţionale pentru sprijinul acordat materializării cu succes a proiectelor Kasta Morrely apreciate ca inovative şi model de bune practici la nivelul Uniunii Europene. La 18 ani de existenţă ne manifestăm public toată recunoştinţa şi bucuria onoarei faţă de mentorul nostru, protectorul Kasta Morrely, Excelenţa Sa Dr. Morel Bolea pentru încrederea şi susţinerea morală constantă de care ne-am bucurat pînă acum şi de care ne dorim să avem parte în continuare cât mai mulţi ani. La ceas aniversar dorim tuturor celor care iubesc şi susţin valorile umane să aibă parte de multă sănătate, bucurii şi realizări!”, a transmis Diana Gabriela Alexandroae, Preşedinte Asociaţia Kasta Morrely.

Kasta Morrely este o asociaţie culturală internațională de apărare a drepturilor omului, specializată în formarea liderilor de opinie prin proiecte socio-culturale și traininguri specializate.

Membrii fondatori ai Asociatiei Kasta Morrely sunt cercetători ai proiectului cu acelaşi nume, care au contribuit la dezvoltarea domeniului industriilor creative prin conceperea Standardelor ocupaţiilor legalizate de Organizator spectacole şi Manechin, scrierea și publicarea cărţilor de specialitate pentru calificările de Maestru de ceremonii, Organizator spectacole și Manechin, definirea noului gen artistic Teatru de Modă – Morrely Fashion Theatre (marcă înregistrată Kasta Morrely).

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate