• Acasa
  • Neamt
  • Asfalt pe Drumul Județean 157H, între Dochia și Itrinești
Neamt

Asfalt pe Drumul Județean 157H, între Dochia și Itrinești

Conducerea Consiliului Județean Neamț informează că a început turnarea asfaltului pe Drumul Județean 157H, între Dochia și Itrinești, după ce au fost finalizate lucrările de lărgire a platformei drumului și terasamentele pentru fundație.

La finalul acestui proiect, traseul va avea 10 podețe, 7 kilometri de șanțuri betonate și 500 metri de ziduri de sprijin.

De curând s-a încheiat modernizarea unei alte căi de rulare, Mărgineni – Itrinești, în continuarea căreia va fi cea pe care se lucrează în prezent.

Președintele administrației județene IONEL ARSENE a declarat că „o dată cu apropierea sezonului rece, acest tip de investiții vor fi întrerupte, prilej cu care vom face o analiză temeinică a derulării proiectelor din acest an”.

El și-a exprimat, totodată, convingerea, că drumurile din județ sunt tot mai calitative, datorită modernizărilor efectuate.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate