Image default
Suceava

Aproape 100 de copii şi tineri merituoşi din sistemul de protecție socială vor fi premiaţi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava organizează joi, 5 septembrie, de la orele 12.00, la Sala „Ştefan cel Mare” din cadrul Consiliului Județean Suceava, evenimentul de premiere a copiilor şi tinerilor merituoşi din sistemul de protecție socială, în cadrul Campaniei ”Sprijinim performanţa”, editia a II-a, 2019.

Premierea copiilor se va face cu sprijinul ONG-urilor și firmelor partenere, dar și a persoanelor fizice care s-au alăturat campaniei.

”După ediția de anul trecut a Campaniei, în care, tot cu sprijinul partenerilor, am reușit să premiem și să încurajăm performanța copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, ne-am dorit ca tot mai mulți copii și tineri din sistemul de protecție să conștientizeze faptul că, în ciuda traumelor și momentelor dificile care le-au brăzdat parcursul fraged al vieții, viitorul fiecăruia dintre ei, depinde, în cea mai mare măsură, de implicarea și munca pe care o vor depune pentru a-și depăși statutul și a-și atinge visurile.

Faptul că tot mai mulți voluntari se implică în procesul educativ al copiilor și tinerilor noștri, este evident, iar acest lucru se observă atât în rezultatele școlare, cât și în integrarea acestora în colectivul clasei, dar și în comunitate”, a transmis Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt al DGASPC Suceava.

Dacă anul trecut au fost premiaţi 57 de copii și tineri merituoși la Învățătură, Arte și Sport, anul acesta s-a procedat din nou la selecția celor mai buni și talentați copii și tineri din toate centrele de copii publice sau private, din asistență maternală, dar și din rețeaua de plasament familial, cu rezultate deosebite în aceleași domenii, numărul lor ridicându-se la 97, de această dată.

„Premierea copiilor și tinerilor va avea loc într-un cadru festiv, așa cum merită fiecare dintre ei, pentru a le recunoaște meritele dar și pentru a încuraja performanța în rândul tuturor, la eveniment participând și personalul și voluntarii care se ocupă de evoluția acestor copii, partenerii care au oferit premii dar și invitați din rândul societății civile și din cadrul instituțiilor partenere. Vă așteptăm alături de noi!”, a mai spus Nicoleta Daneliuc.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate