Image default
Iași

Actorii Cristi Martin și Anghel Damian joacă la Iași comedia ”Teatru de repertoriu”

Actorii Cristi Martin și Anghel Damian vin la Iași cu spectacolul comedie ”Teatru de repertoriu”, o producție de excepție, care se va juca duminică, 23 februarie, ora 19.00, la Teatrul din Stejar.

Cei doi celebri actori aduc comedia ”Teatru de repertoriu” în premieră la Iași, montarea fiind în sine o premieră în România, care face săli pline și primește aprecierile publicului, la fiecare reprezentație. 

Un tânăr și timid dramaturg vine la nevroticul manager al unui teatru de repertoriu, un personaj obsedat de Hamlet, ca să discute montarea piesei de debut a tânărului. Numai că întâlnirea se transformă într-o aventură nebunească, în care confuzia comică și momentele aparent absurde se suprapun și cresc intensitatea trăirilor personajelor.

Cei doi poartă conversații ce par, la început, lipsite de logică, dar pline de replici comice, despre tatăl tânărului, fost actor în acel teatru și care a murit chiar pe scenă, și despre mama sa – totul, într-un dialog ce-și va dezvălui sensul și esența pe parcurs, până la finalul spectacolului.

Se dovedește însă că nimic pe pământ nu-l poate pregăti pe tânăr pentru experiența pe care o va avea alături de straniul personaj care este directorul teatrului, experiență care scoate la lumină multe lucruri despre părinții tânărului, despre el însuși și creația sa, la granița fină dintre conștient și subconștient, teatru și viața reală.

O premieră absolută în România, ”Teatru de repertoriu” este o piesă puternică, ce îi ține pe spectatori în priză timp de o oră și 15 minute. Spectacolul este o comedie alertă despre lumea nebună dintr-un aparent plictisitor teatru – o montare cu un schimb de replici rapid, ce ironizează moștenirea bogată, dar adesea pompoasă, a atmosferei din unele dintre teatrele rămase în trecut, inclusiv obsesiile pentru clasic, actorii veterani de renume și problemele financiare. 

Montarea inedită, lucrată milimetric și matematic, are întoarceri și răsturnări de situație care se dezvăluie publicului cu fiecare minut, până la finalul complet neașteptat. 

Autor: Eldad Cohen

Regia: Iftach Jeffrey Ophir și Erez Drigues

PREȚ BILET: 30 lei

Biletele se găsesc Teatrul din Stejar, pe bază de rezervare.

Recomandat spectatorilor cu vârsta peste 14 ani.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate