Image default
Neamt

Accident rutier în comuna Grințieș

Pompierii au fost înștiințați vineri, puțin după ora 11.00, despre un accident rutier produs pe DN 15,  pe raza comunei Grințieș.

În accidentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau cinci persoane.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Ceahlău, precizează ISU Neamț.

În urma accidentului rutier produs au rezultat cinci victime, neîncarcerate.

Două victime, doi bărbați de 30 și 36 de ani, ce se aflau în autoturism, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, ulterior fiind transportate la CPU Târgu Neamț, potrivit ISU Neamț.

Celelalte trei persoane aflate în autoutilitară, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Traficul rutier a fost blocat pe un sens de deplasare, mai transmit reprezentanții ISU Neamț.

 

 

 

sursă foto: ISU Neamț

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate