Image default
Neamt

Accident pe pârtia de sanie din Durău. Au intervenit salvamontiștii nemțeni

Salvamontiştii din Neamţ au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi salvarea a 2 persoane accidentate grav pe pârtia de sanie din Durău.

Un adult şi un copil au încercat să coboare împreună cu sania, nu au mai reuşit să o controleze, răsturnându-se şi accidentându-se grav în cădere.

Adultul a suferit un traumatism al piciorului, iar copilul un traumatism cranio-cerebral deschis.

După acordarea primului ajutor medical, salvamontiştii au transportat cele 2 persoane accidentate la ambulanțe.

Salvamont vă recomandă să nu folosiţi mijloace improvizate de alunecare pe zăpadă, evitaţi să coborâţi pante foarte înclinate sau porţiuni neamenajate și evitaţi să coborâţi mai multe persoane pe sanie întrucât acestea, din cauza greutăţii, pot prinde viteze mari şi pot fi necontrolate.

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate