Image default
Suceava

A început perioada de înscriere pentru persoanele care se vor vaccina în etapa a doua de vaccinare împotriva COVID-19

Prefectura Suceava anunţă că, începând din data de 15 ianuarie 2021, debutează etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva virusului SARS-coV-2. Începând cu ora 15.00, pot fi efectuate programări ale vaccinării pentru persoanele eligibile în această etapă, în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login.

Imunizarea propriu-zisă a persoanelor care se încadrează în această a doua fază va începe pe data de 18 ianuarie 2021.

Duminică, 17 ianuarie 2021, este programat rapelul pentru cadrele medicale care s-au s-au vaccinat la Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava în data de 27 decembrie 2020.

Inițial, vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc: vârstnicii din centrele rezidențiale, adulții de peste 65 de ani, adulții care suferă de boli cronice și persoanele care desfășoară activități esențiale.

În categoria persoanelor adulte din centrele rezidențiale, (în județul Suceava sunt peste 2200 de beneficiari și peste 1500 de angajați), vaccinarea se va realiza de către echipe mobile dedicate acestei activități.

În categoria persoanelor cunoscute cu boli cronice se încadrează oricare persoană, indiferent de vârstă, care suferă de una dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA).

Persoanele respective se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși.

În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalități:
– prin call center unic: 021.4144425;
– prin call center pus la dispoziție de D.S.P. Suceava: 021.4144430
– prin intermediul oricărui alt medic de familie;
– prin structurile de asistență socială de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale (U.A.T).

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID utilizând oricare dintre următoarele modalități:
– individual, prin intermediul platformei (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login);
– prin contul unui aparținător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);
– prin call center 021.41.44.425 sau 021.4144430
– prin intermediul medicilor de familie;
– prin structurile de asistență socială de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale (U.A.T).

Persoanele care desfășoară activități esențiale vor fi programate în baza propunerilor făcute de angajator.

Persoanele eligibile se pot programa pentru vaccinare indiferent dacă au sau nu asigurare de sănătate.

La nivelul județului Suceava, în prima fază vor fi operaționale 6 centre de vaccinare amenajate în cadrul spitalelor care asigură mai multe fluxuri de vaccinare, repectiv:

Cele 6 centre de vaccinare menționate anterior vor deservi procesul de vaccinare atât pentru finalizarea etapei I din Stategia Națională de Vaccinare, inclusiv administrarea dozelor de rapel, cât și pentru etapele următoare.

Din rațiuni logistice centrul de vaccinare de la Spitalul Municipal Vatra Dornei își va încheia activitatea după finalizarea etapei I de vaccinare, însă pe raza municipiului Vatra Dornei va fi funcțional un centru de vaccinare comunitar în Sala de Sport a Liceului “Ion Luca”.

Pentru perioada următoare, au fost stabilite un număr de alte 22 centre fixe de vaccinare comunitare, pe întreg teritoriul județului, la care au fost arondate mai multe localități pe baza criteriului de distribuție geografică și demografică.

Aceste centre vor fi deschise etapizat, începând cu data de 18 ianuarie, după obținerea avizului eliberat de către D.S.P. Suceava care să ateste desfășurarea în condiții de siguranță a procesului de vaccinare, asigurarea personalului medical care să deservească respectivele centre, în funcție de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare, precum și de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze

Ținând cont de necesitatea imperativă a asigurării protecției personalului medical care vor deservi centrele de vaccinare comunitare, dar mai ales a persoanelor care doresc să se vaccineze, a fost aprobată distribuția de materiale și echipamente de protecție provenite atât din achiziții centralizate ale I.G.S.U., cât și din donații, destinate acțiunilor care se realizează în cadrul campaniei de vaccinare.

La nivelul județului Suceava au fost repartizate o cantitate de 3.100 seringi de 1 ml., 3.100 ace rezervă seringi, 4.500 seringi diluție, 16 kituri de tip epipen, 6.300 mănuși, 6.300 măști, 3.100 viziere protecție precum și soluții și materiale dezinfectate. Aceste materiale vor fi distribuite către toate centrele de vaccinare comunitare din cadrul județului prin intermediul D.S.P. Suceava.

În vederea organizării eficiente a campaniei de vaccinare voluntară, luând în considerare debutul celei de a doua etape și apropierea fazei a III-a, destinată întregii populații, prefectul județului a cooptat la nivelul organizatoric al Nucleului județean de coordonare a vaccinării o serie de reprezentanți activi ai societății civile și ai mediului de afaceri.

Astfel, pe baza datelor tehnice furnizate de către D.S.P. Suceava și C.J.C.I. vor fi reanalizate, în dinamică, numărul și stadiul de asigurare a funcționalității centrelor de vaccinare pentru populație din punct de vedere al dotării cu echipamente medicale de protecție, inclusiv numărul de echipe mobile de vaccinare necesare pentru deplasarea în centrele rezidențiale, în zonele greu accesibile sau pentru persoanele care nu se pot deplasa.

Informări oficiale și actualizări zilnice cu privire la campania de vaccinare se regăsesc pe site-ul oficial pe site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro.

„Debutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare voluntară aduce speranța revenirii la normalitatea dorită de noi toți. Decizia de a ne vaccina ține de fiecare dintre noi, dar numai împreună, printr-un efort comun, vom putea învinge virusul. Până atunci însă, trebuie să fim atenți și să respectăm în continuare măsurile de prevenție sanitare, care și-au dovedit deja eficiența.

Precizăm faptul că vaccinarea este sigură, voluntară și gratuită!”, a transmis prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate