Image default
Iași

13 preoți au primit distincții din partea IPS Teofan, pentru luptele duse în timpul comunismului

Treisprezece preoţi au primit luni „Crucea Moldavă” şi alţi patru au fost răsplătiţi cu „Crucea Specială”, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, distincţii înmânate de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, în prezenţa a peste 30.000 de pelerini veniţi la Iaşi de ziua Sfintei.

Unul dintre preoţii care au primit distincţia, Constantin Capşa, a avut curajul să îi înfrunte pe comunişti şi să construiască lăcaşuri de cult, chiar dacă pentru asta a stat trei săptămâni în beciul miliţiei din Piatra Neamţ, a fost bătut, condamnat la un an cu suspendare şi a primit o amendă de 3.000 lei. El a mobilizat sătenii şi a construit biserica din Arămoaia, judeţul Neamţ, între 1982 şi 1983.

‘Până acum am zidit patru biserici. Una a fost în 1976 la Buhăieşti, o alta în 1983 la Arămoaia, comuna Tupilaţi, din ‘90 până în ’94 la Sărata, în Piatra Neamţ, iar în 2000 la Spitalul nr. 1 din Craiova. Pentru asta am fost pedepsit de regimul comunist, dar aşa erau timpurile pe atunci. Eu sunt fiu de ţăran şi am fost învăţat să îmi respect cuvântul şi jurământul depus, aşa că merg până la capăt. I-am promis lui Hristos că-l urmez, l-am urmat toată viaţa cu toată credinţa şi cu toată dragostea”, a spus preotul.

El şi-a amintit cum în 1983, cu câteva zile înainte de 23 August, secretarul de partid a trecut întâmplător prin sat şi a văzut că lumea în loc să fie la muncile câmpului era la biserică, unde se făcea o slujbă de sfinţire a lăcaşului de cult. Au urmat câteva săptămâni de groază şi de chinuri. Cu toate că a stat trei săptămâni în beciurile Miliţiei, preotul Capşa nu s-a lăsat intimidat. Imediat după decembrie ’89 a construit un alt lăcaş de cult. Acum, a spus preotul, ar mai construi, dar nu îl mai sprijină nimeni.

„În 1983, pe 21 august, am avut sfinţirea bisericii. Numai că acea dată a fost declarată zi de muncă, să se poată sărbători ziua de 23 August. Ghinionul a făcut ca secretarul de judeţ să treacă şi să vadă tractoarele stând pe câmp în timp ce lumea era venită la biserică. Exact la o lună după aceea m-au ridicat de acasă. Asta era pe 21 septembrie. Am stat arestat până pe 6 octombrie 1983. Am fost condamnat la un an de închisoare şi să plătesc şi amendă penală. Mulţumesc lui Dumnezeu că şi atunci erau oameni buni. De fapt erau şi răi şi buni. Pe atunci nu era greu să faci vreo biserică. Important era să ai curajul să o faci. Comuniştii puneau piedici, dar dacă voiau te ajutau. Eu am construit biserici şi după Revoluţie. Şi acum aş vrea să mai construiesc una, dar e mult mai greu, pentru că e mai săracă lumea decât atunci. Atunci era interzis să-l cinsteşti pe Dumnezeu, dar cu toate acestea, lumea Îl iubea şi-L respecta, cu multă dragoste. În ’90, când m-am apucat de biserica de la Sărata, oamenii veneau valuri, valuri la biserică. Acum e mai greu, că s-au apucat ca prin toate mijloacele să defăimeze preoţii şi să fie împotriva Bisericii. Biserica este o instituţie fundamentală a vieţii noastre. Fără de ea nu putem trăi. Este aerul, oxigenul şi apa noastră’, a spus preotul.

La finalul Slujbei Liturgice, oficiată pe o scenă special amenajată în aer liber cu prilejul sărbătoririi Sfintei Parascheva, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a înmânat alte 16 distincţii asemănătoare.

Pe lângă distincţii, cei 17 au primit şi câte un exemplar din Sfânta Scriptură, o icoană litografiată cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Timitundei.

„Aduc în faţa dumneavoastră, spre cinstire, câţiva dintre preoţii Arhiepiscopiei Iaşilor. Se apropie, cu mila lui Dumnezeu, sărbătorirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Puţin câte puţin trec anii şi uităm de perioada de dinaintea lui ’89. Veteranii de război s-au dus sau se duc unul câte unul spre Împărăţia Cerurilor. Cei care au pătimit în închisori de asemenea ne părăsesc. Am socotit să ne aducem aminte de câteva clipe luminoase care au răzbătut ca o stea strălucitoare prin întunericul acelor vremi. Anume, câţiva dintre preoţii care mai sunt în viaţă şi au zidit biserici înainte de 1989”, a spus mitropolitul Teofan la finalul slujbei Sfintei Liturghii, în prezenţa a peste 30.000 de pelerini care au cântat la unison „Vrednic este!”.

Distincţia „Crucea Moldavă” a fost primită de preoţii Ioan Zaharia Curtean, Gheorghe Bogus, Vasile Sârbu, Mihai Rusu, Petru Apostol, Eugen Lăzărescu, Artenie Moldovan, Constantin Capşa, Aurel Florea, Gheorghe Dogariu, Aurel Lunic, Paul Iuşcă şi Mihai Nica. La rândul lor, preoţii Ioan Dănilă, Lucian Leonte, Dumitru Ailincăi şi Ioan Manoliu au fost răsplătiţi de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu „Crucea Specială”.

 

/AGERPRES

foto: Andrei CUCU/Primăria Iași

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate