Image default
Botosani

​Doar jumătate dintre candidații botoșăneni au promovat concursul de titularizare

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

La nivelul județului Botoșani, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 56,64 %, superior în raport cu procentele consemnate în ultimii trei ani: 50,88 % în 2019, 46,44 % în 2018, respectiv 42,47 % în 2017.

4  candidați au obținut nota 10, iar 252​ ​de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 514​ ​candidați din totalul de 570 candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 452 de lucrări, întrucât: 58 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 1​ ​candidat a fost eliminat, iar lucrările a 3 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidatul eliminat pentru tentativă de fraudă nu va fi repartizat pe post în anul școlar 2020-2021.

Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august 2020.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate