Image default
Iași Slider Iasi

AUDIO/FOTO. Prime Kapital a lansat astăzi Silk District, un proiect imobiliar care aduce la Iași circa 14.000 de locuri de muncă

Prime Kapital a lansat astăzi, 18 aprilie 2019, Silk District, primul său proiect mixed-use din România, în cadrul unei conferințe de presă la Iași. Complexul este cea mai mare investiție imobiliară din zona Moldovei și va revoluționa piața de profil din regiune. Proiectul urmează să se dezvolte, începând cu primul trimestru al anului viitor, în Zona Industrială, cu ieșire la Calea Chișinăului, finalizarea construcției fiind preconizată pentru anul 2024.

Silk District este un proiect fără precedent în Iași și în România, dezvoltat în jurul unui singur concept integrat. Este primul proiect mixed-use de regenerare urbană care se va desfășura pe o suprafață de 10 hectare în Iași. Acesta va oferi o multitudine de funcții și va inova modul în care vedem ansamblurile imobiliare. Silk District va schimba panorama zonei prin reconversia fostul sit industrial și va crea o nouă comunitate urbană, diminuând astfel presiunea existentă pe centrul orașului.

Mihai Vasilescu, Partener Prime Kapital:

„Silk District este un proiect important pentru noi și l-am planificat astfel încât comunitatea SILK să poată crește organic, să aducă noi oportunități și să ofere un spațiu în care oamenii să se bucure de viață. Vrem ca Silk District să se auto-susțină și să se dezvolte durabil, aliniat cu obiectivele verzi ale orașului,” a spus Maggie Kitshoff, Director Executiv Rezidențial & Office Prime Kapital.

Silk District va avea două componente principale: birouri de categoria A cu o suprafață de aproximativ 100.000 m2 și 2.500 de apartamente de calitate la prețuri competitive. În completarea acestora, Silk District va cuprinde spații de retail și servicii, parcuri, zone de agrement și de relaxare, o clinică medicală, o grădiniță și un hotel de 4 stele cu spații de organizare a conferințelor, sală de fitness și piscină.

„Silk District este o altă mare investiție a noastră în Iași, unde suntem deja prezenți prin Mall Moldova, centrul comercial super-regional pe care îl extindem în prezent la o suprafață închiriabilă de peste 100.000 m2. Orașul are fundamente economice solide și suntem încântați să colaborăm cu autoritățile locale pentru a sprijini Iașiul să iși fructifice avantajele competitive, să îmbunătățească calitatea vieții pentru locuitorii săi și să rămână atractiv pentru noile generații,” a mai declarat Mihail Vasilescu, Partener Prime Kapital.

În interiorul Silk District se vor putea organiza târguri de weekend, mini-festivaluri de cultură și divertisment și cinema în aer liber, toate acestea contribuind la confortul comunității și echilibrul între viața profesională și cea personală.

Andrei LUCA

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Lasa comentariu

*Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate